Despre autoamăgire

Ai mințit vreodată?

Dacă răspunsul tău a fost ”da”, e normal, cu toții am făcut-o. Dacă răspunsul a fost ”nu”, acesta a fost încă una dintre minciuni. Cu toții mințim.

Cum a început totul?

Copiii învață să mintă de obicei undeva între 2 și 4 ani. Aceasta este o parte normală și naturală a dezvoltării cognitive și sociale. Aceștia pot începe să experimenteze minciuna ca pe o modalitate de a testa limite, de a evita pedepse sau de a obține ceea ce își doresc. 

Pe măsură ce copiii cresc, devin mai pricepuți și pot folosi minciuna mai strategic.

De aceea, adulții intervin și îi educă pe copii cu privință la repercursiunile pe care le poate avea minciuna: de la consecințe juridice, până la relații interpersonale distruse. 

Așa că știm cu toții că nu e bine să minți. Și pentru că mulți dintre noi avem aceste valori morale și etice dezvoltate împotriva minciunii, de obicei evităm să facem acest lucru ca să nu pierdem încrederea celor din jur.

Iar în legătură cu cei de lângă noi, de multe ori putem să îi citim și să nu ne lăsăm înșelați de încercarea lor de a ne arăta o realitate distorsionată. Și noi avem proprii noștri ochi și putem distinge ce e real de ce e închipuit. Așa că nu despre minciună clasică am ales să scriu. Ci despre autoamăgire.

Din punctul meu de vedere, aceasta este una dintre cele mai periculoase minciuni, atunci când reușim să ne înșelăm pe noi înșine. În această situație, nu mai avem de la cine să cerem o părere. Nimeni nu ne cunoaște așa de bine pe cât ne cunoaștem noi. Și chiar dacă ne-ar spune adevărul în față, l-am respinge rapid, pentru că nu s-ar potrivi cu versiunea pe care am creat-o în imaginație. 

De ce alege creierul să se autoamăgească?

Creierul are prejudecăți cognitive inerente care pot influența autoînșelarea. Printre acestea se numără:

• prejudecăți de confirmare, mai exact favorizarea informațiilor care confirmă convingerile preexistente;
• atenția selectivă prin ignorarea dovezilor contradictorii;
• disonanța cognitivă – menținerea de convingeri sau valori contradictorii și reducerea disconfortului prin raționalizarea sau distorsionarea realității.

Emoțiile pot juca un rol semnificativ în autoînșelare. Emoții precum frica, mândria sau dorința pot influența modul în care informațiile sunt procesate și interpretate. De exemplu, dacă îți dorești un anumit rezultat, te poți minți pentru a menține speranța sau pentru a evita dezamăgirea.

În plus, creierul poate folosi mecanisme de apărare pentru a se proteja împotriva disconfortului, anxietății sau amenințării la adresa imaginii de sine. Aceste mecanisme, cum ar fi negarea sau represiunea, pot contribui la autoamăgire prin blocarea informațiilor neplăcute sau contradictorii.

Procesele de memorie pot fi, de asemenea, implicate în autoînșelare. Creierul își poate aminti sau reinterpreta în mod selectiv experiențele sau informațiile trecute, pentru a susține credința sau narațiunea dorită. Chiar dacă nu este complet exactă.

Auto-amăgirea mai poate fi legată și de sentimentul de identitate al unui individ. Oamenii pot distorsiona realitatea pentru a menține o imagine de sine consecventă sau pentru a se alinia cu identitatea dorită. Imagine care de multe ori nu reprezintă sinele real, ci cel impus de societate sau mediu. 

PUTEREA DISTRUCTIVĂ A AUTOAMĂGIRII

Deși poate oferi o ușurare temporară sau confort, autoînșelarea duce la o pierdere a imaginii de sine. O persoană nu mai este în măsură să-și evalueze cu acuratețe propriile gânduri, sentimente și acțiuni. Acest lucru crează o viziune distorsionată asupra realității și o lipsă de înțelegere a propriei persoane.

Minciuna oprește procesul de descoperire. Pune realitatea într-o cușcă imaginară, care se potrivește versiunii dorite, din care nu mai poate fi nimic descoperit. Și de aici încep să se rostogolească rapid multe probleme, ca un bulgăre care tot alunecă la vale și înșfacă toată zăpada pe care o prinde în calea sa.

Când te minți pe ține însuți, amâni disconfortul pe care îl simți când realitatea nu e potrivită pentru tine. Așa că, în loc să îți schimbi realitatea, te minți că nu te deranjează atât de tare. Practic, bagi mizeria sub preș. Și asta ca să nu te schimbi, pentru că teama de schimbare este mai mare decât un confort fals. 

Numai că această amânare a acceptării nu face decât să provoace o durere și mai mare în viitor, când propriile minciuni se vor prăbuși sub greutatea dură a realității.

Conștientizarea de sine, gândirea critică și disponibilitatea de a te confrunta cu adevăruri incomode sunt importante pentru a stimula o percepție mai exactă a realității.

Dacă te minți singur cu privire la slăbiciunile sau zonele de îmbunătățire, este posibil să nu iei măsurile necesare pentru a le rezolva. Acest lucru poate împiedica creșterea și dezvoltarea personală.

Relațiile sunt cele mai afectate 

Cel mai lung studiu despre fericire documentat de către cercetătorii de la Harvard a început în anul 1938 și este încă în desfășurare. Acest studiu a arătat că bunăstarea noastră este cel mai strâns legată de relațiile pe care le avem de-a lungul vieții. 

Se spune că putem să îi întâlnim pe ceilalți doar atât de profund cât ne-am întâlnit pe noi înșine. Dacă nu suntem capabili să ne cunoaștem și să ne acceptăm partea întunecată, nici relațiile pe care le vom avea nu vor fi reale. Iar fără relații satisfăcătoare și fericirea noastră va avea de suferit.

Dacă nu suntem sinceri cu noi înșine în ceea ce privește emoțiile sau comportamentele noastre, poate fi dificil să formăm și să menținem relații sănătoase cu ceilalți. Negarea anumitor aspecte ne poate determina să acționăm în moduri care să îi rănească pe ceilalți, fără să ne dam seama.

ADEVĂRUL ELIBEREAZĂ

Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi, din Grecia antica, era scris: “Cunoaște-te pe tine însuți”. Acest aforism îi încuraja pe indivizi să-și îmbrățișeze sinele autentic și să accepte cine sunt, fără a se judeca. Adică acceptarea, atât a aspectelor pozitive ale personalității, cât și a celor negative, și gestionarea acestora într-un mod sănătos și echilibrat. 

Acceptarea adevărului despre propria persoană ține și de puterea și încrederea pe care o ai în tine însuți și în principiile după care te ghidezi ca individ. Dacă știi că principiile tale nu sunt solide și sănătoase, atunci ai tendința să acoperi adevărul de teamă ca lumea să nu îți pună la îndoială valorile.

 Însă atunci când nu ne mai mințim pe noi înșine, nu mai e nevoie să îi mințim nici pe ceilalți. Și viața noastră se îmbunătățește ușor, în timp, odată ce trasăm direcția spre care ne dorim să ne îndreptăm, în conformitate cu versiunea noastră reală. Alături de oameni ca noi. Asta pentru că adevărul eliberează, este la îndemâna tuturor și poate fi folosit ușor.